E mâine și am același sindrom ca înainte de ziua mea. Îmi vine să stau în pijamale și să dorm. Mă gândesc că va fi emoționant de aceea voi fi cel mai probabil sedată ca să nu plâng. Nu de alta dar se chinuie Diana să-mi facă machiajul.
Cred că va veni și deda. A plâns și la majoratul meu. Nu înțeleg de ce. Era la fel și atunci. Nicio perspectivă, niciun plan. Îmi doream să merg la facultate. Credeam că va fi amuzant. Și mi-au plăcut zilele din anul I la cămin, am avut posibilitatea să merg în Franța, am făcut internshipul acela la Mare Nostrum; cel mai fain mediu de lucru pe care l-am întâlnit.
Nu va fi nimic diferit, voi purta o rochie galbenă, vor fi ai mei, dar cele două persoane care contează foarte tare pentru mine nu vor ajunge din lipsă de timp sau ceva. F..k odată e chestia asta și mi se întâmplă de fiecare dată la fel. Ori se trezește un minunat să-mi strice evenimentele importante din viață, ori nu sunt acolo să-mi spună: o să fie amuzant, o să vezi. Oare ce o să fie funny? Faptul că va trebui să mă mut la alt cămin, asta dacă primesc loc, că mă trezesc șomeră și fără perspectivă? E iulie. Joburile se găsesc în iunie. Încă un motiv să cred că școala mai mult îți pune piedici decât te ajută. Și îmi place să cunosc lucruri. Dar în alt fel...Mi-ar plăcea să mă plimb cu oameni care știu multe lucruri și să mi le povestească; să-mi spună de exemplu „Hai să-ți spun despre atomi că tot o dai tu în bară cu lucrușoare care țin de chimie. O să fie fascinant”. Am avut o astfel de persoană la un moment dat în viața mea, dar era din categoria celor care-mi strică evenimentele.
Trebuie să pun la punct filmulețul. Eram sigură că-l voi termina azi. Întodeauana fac lucrurile pe ultima sută de metri. Mi se pare interesant.
Au trecut ani și îmi dau seama că-mi plac aceleași lucruri: petrecerile simple la unul dintre noi acasă, conversațiile, zmeura, sms-urile neortodoxe, vocea crețului etc.
E trist. Înainte îmi permiteam să visez, să fiu o vizionară, să fiu originală, altfel. Acum văd că nu mai am curajul să spun ce vreau să fac pentru că oamenii din jurul meu au impresia că greșesc(își dau seama peste câteva luni că soluțiile mele sunt bune).
Am rămas la fel: haotică, nebună. Oamenilor le e greu să se apropie, dar le e și mai greu să renunțe la mine la final, provoc un soi de dependență. Sunt una dintre puținele persoane pe care le cunosc și care a rămas naturală. Nu-mi pasă dacă supăr pe cineva. Spun exact ce gândesc, doar că acum am învățat să fiu un pic diplomată...
Acum mă chinui să mă adun să merg la Adivin să-mi iau o ciorbă de văcuță. Sunt mahmură...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta aici