marți, 28 aprilie 2015

Republique - reguli concurs bloggeri/scriitori

Bună, v-am rugat să trimiteți articole care să vă reprezinte stilul de scris și să respecte tematica Republique. Nu vreau să-mi dau premiul mie că de ar fi așa mi-aș cumpăra chiar acum vreo 200 de grame de cafea și o cană vopsită și cu mesaj. Dar vreau să vă ofer vouă aceste cadouri. Plus că trebuie să fac interviul acela de personalitate până pe 9 mai cu unul dintre voi. 


Republique are aproape un an și din acest motiv caută colaboratori. Așadar, dacă ai talent scriitoricesc și vrei să fii publicat aștept să-mi trimiți articolele tale pe următoarele domenii: 
-modă
-turism
-travel
-film
-lifestyle
 pe adresa de mail condratalexandra@yahoo.com cu mențiunea „Următorul blogger talentat de pe Republique”. Cele mai interesante articole vor fi publicate pe blog cu mențiunea Guest post și numele tău la final.

luni, 27 aprilie 2015

Ți-am mai spus că nu a fost niciodată al meu?

Ce să-ți mai spun despre el? E perfect pentru mine. Îmi place atât de tare încât îmi bântuie prin gânduri în fiecare clipă în care rămân singură. E așa grozav când văd cât de bine se poartă cu toată lumea, cu animalele, cu mediul. Cât de grijuliu e și că îmi urează toate cele bune de toate sărbătorile, că mă felicită pentru fiecare pas pe care-l fac în viață. E magnific cum mi se oprește respirația când apare numele lui în telefon, când văd pe cineva care seamănă cu el. Ți-am mai spus de vocea lui, e  ca a unui tip de la radio numai că de 3000 de ori mai frumoasă. Îl visez frecvent chiar dacă ne vedem rar. Ți-am mai spus că nu a fost niciodată al meu?

duminică, 26 aprilie 2015

Doamna doctor Negreanu are 84 de ani și am întâlnit-o azi alergând 5 kilometri la Maratonul Nisipului, organizat de Sana Sport. Am întrebat-o de ce a venit și mi-a spus că dorește să reprezinte această țară și mai ales profesia de doctor. N-a prea vorbit la început. Își vedea de drumul ei pe nisip și mai întreba din când în când cât mai este până la finnish. Mai mult a vorbit prietena ei de alergat, care se autointitulează Shakira și care se îmbracă noncomformist. Azi purta o pălărie, cizme de cauciuc cu steluțe și pantaloni din imitație de piele.

Doamna Negreanu este întruchiparea blândeții și a perseverenței. Mi-a vorbit despre cele două fete ale ei și despre nepoți. Mi-a povestit cât de greu i-a fost să devină doctor în condițiile în care este fiică de preot, iar regimul comunist a împiedicat-o să-și urmeze visul de când avea 5 ani, acela de a deveni doctor. A ajutat-o o persoană de care-mi vorbește cu mândrie, dar lucra mereu în ture de noapte pentru a se ascunde mai ușor.

I-am arătat zona în care am lucrat vara aceasta și mi-a spus că se bucură nespus că lucrez. Mi-a dat câteva ingrediente pentru a reuși ceea ce-ți propui și anume perseverență, ambiție și foarte multă muncă. M-a luat de mână și nu mi-a mai dat drumul până la final. Am făcut shimb de numere de telefon și ținem legătura pentru a o ajuta să se descurce atunci când va vizita Jurilovca, satul în care am copilărit.

Doamna Negreanu este un exemplu pentru mine și m-a emoționat teribil de mult povestea ei și mai ales m-a impresionat faptul că participă la maratoane de alergare de câțiva ani buni.

M-a invitat după 1 mai la Asociația de pensionari unde este voluntar și unde oferă sfaturi medicale bătrânilor ca ea. Mi-a spus „că trebuie să-i ajuți, trebuie să scrii despre ei, nu-i bagă nimeni în seama. Noi nu suntem interesanți pentru presă”. Am sunat-o dupa amiaza acesta și am vorbit puțin. Vom ține legătura cu siguranță și voi lua legătura și cu pensionarii ei dragi să văd ce pot face pentru ei. Nu am o fotografie cu doamna Negreanu și chiar am crezut că voi găsi pe Google, dar motorul de căutare îmi oferă numai nuditate, strălucire și puneri în scenă. Nu are loc de bâtrâni. Așadar, voi posta un tablou cu un bunic și o bunică, până îi voi întâlni din nou cu ea și-i voi face o fotografie...


Mesajul meu: aveți grijă de bătrâni, căci la ei este cheia înțelepciunii și cunoașterea anilor, interacționarea cu generații de oameni și regimuri politice îi fac deosebiți și trebuie apreciați.

Concurs „Republique caută scriitori/bloggeri ”

Sunt foarte încântată să vă anunț de următorul concurs care se va termina pe 9 mai și în urma căruia Republique oferă un cadou surpriză colaboratorilor, scriitorilor și bloggerilor care vor trimite articole de modă, lifestyle, turism, travel etc, pe adresa de mail condratalexandra@yahoo.com. Vă aștept cu articole și sunt foarte încântată că vom colabora!!! În următorul videoclip vă ofer informații despre concurs: video + bâlbe


Lectura de duminică - Simone de Beauvoir - Coup de foudre

Dragă Anonim,

Mi-ai scris că ți-ai dori să scriu despre ce mai citesc. În liceu am primit recomandarea de a citi Simone de Beauvoir „Jurnalul unei fete cuminți” de la dumneavoastră. Ei bine, am găsit un fragment din „Al doilea sex” demunit sugestiv „La Femme independante”. Asta citesc acum când am renunțat la a mai citi lucruri utile pentru facultate și alte cursuri în turism pe care le-am făcut. Apropo, nu știu cum am ratat acest domeniu până acum. Mi se potrivește ca o mănușă. Relațiile cu oamenii, destinațiile exotice, serviciile, băuturile preparate tematic, petrecerile reprezintă cu siguranță domeniul meu de interes în acest moment.

Vorbind despre carte pot să spun că am găsit-o la micuțul departament de limba franceză de la Cărturești în timp ce căutam o carte de gramatică a limbii franceze. M-a atras imediat titlul, am recunoscut autoarea, iar conținutul a fost cu siguranță pe placul meu.
Este o carte de buzunar, nu este greu de înțeles, este mai greu de digerat pentru conservatori și misogini, dar aceștia pot să n-o citească.


Simone de Beauvoir subliniază că femeia a fost considerată întodeauna al doilea sex, sclava bărbatului, niciodată egală cu bărbatul privind educația, evoluția socială etc. Întodeauna considerată „celălalt” și nu o ființă umană, femeia trece printr-o analiză critică realizată de Simone, iubita filozofului și dramaturgului Sartre, adorat și admirat de autoare.

Rolul femeii în societate a fost limitat la activități creative transformând-o pe femeie într-un „celălalt disponibil, deschis, o ustensilă fascinată de bărbatul care o decojește ca pe un fruct”. Bărbatul a căpătat astfel rolul de eliberator, de salvator. El ia, el nu primește. 
Femeia și-a dorit independență ecomomică dorind să se elibereze de statutul de femeie întreținută, soție, curtezană sau sclavă fără drept de vot. 
Bărbații francezi au propus o soluție pentru ca femeile să fie egale cu barbații și anume să nu-și picteze fața și unghiile.

Chiar hainele bărbatului sunt comode și concepute special pentru viața activă, pe când accesoriile feminine sunt pentru viața pasivă. Astfel, autoarea le consideră pe femei sadice deoarece poartă haine incomode, nu consideră că educația este făcută pentru ambele sexe și preferă să fie întreținute de bărbați. 







sâmbătă, 25 aprilie 2015

IATA CE ZODII TE VOR RANI IN VIATA, IN FUNCTIE DE ZODIA TA

BERBEC Te vor rani in viata Gemenii si Varsatorii
TAUR Te vor rani in viata Gemenii si Racii
GEMENI Te vor rani in viata tot Gemenii si Balantele
RAC Te vor rani in viata Pestii
LEU Te vor rani in viata Pestii si Taurii
FECIOARA Te vor rani in viata alte Fecioare si Sagetatorii
BALANTA Te vor rani in viata Sagetatorii
SCORPION Te vor rani in viata Balantele, Racii si Berbecii
SAGETATOR Te vor rani in viata Leii, Capricornii si Gemenii
CAPRICORN Te vor rani in viata Gemenii si Varsatorii
VARSATOR Te vor rani in viata alti Varsatori, Berbecii
PESTI Te vor rani in viata Taurii, Berbecii si Leii

Sursa: lyla

vineri, 24 aprilie 2015

Nu pot să mănânc, abia pot să respir, e trist și doare

Sunt foarte cool aici
Tu ești foarte șmecher chiar dacă pleci
Cât mai stai voi profita din plin
O să te sun, o să-ți trimit sms-uri.

Nu pot să mănânc, abia pot să respir
Mi se întâmplă din nou
Cu aceeași persoană suprinzător
Te sun doar ca să-ți aud vocea
Și mi se face dor instant când închizi


                                                 Brațele tale sunt acasă.
Îți recunosc parfumul de la doi kilometri.
Mi se pare că te văd pe stradă.
Și mă întristez când îmi dau seama că nu are cum...

Trebuie să ne sincronizăm cumva.
Nu poate Universul să ne pedepsească așa.
Avem nevoie să ne refacem.
Și nu putem altfel decât împreună.

E gol fără tine
E trist și doare să mă gândesc că nu o să mai respiri fizic aici.
Că timpul va fi tovarăș cu spațiul și te pot pierde.
E trist și doare.
Dar am speranța că va fi ok și va fi cu tine într-un final.

Tipuri de promovare - Angajatul = oglinda firmei

Sunt genul de client greu de mulțumit. Nu cer multe când vine vorba de produse, ci atunci când discutăm de servicii. Sunt clientul care va recomanda produsul, locul, serviciul dacă angajații și-au făcut bine treaba de promotori ai afacerii. Scriu pe blog despre afaceri care-mi plac, despre oameni care-și fac bine meseria și îi felicit pe cei mai buni comunicatori. În schimb nu mai calc într-un loc în care mi s-a vorbit urât, de sus. Și le mai spun și prietenilor să nu încerce să meargă în acel loc unde m-am simțit teribil. 

Am auzit de curând că angajatul este cel care trebuie să fie fericit și mulțumit. Știți de ce? Dacă angajatul nu este mulțumit, clientul nu este nici el, iar angajatorul pierde cel mai mult din toată această afacere. 

Sunt numeroase metode de promovare despre care vom vorbi cu alte ocazii, însă cea mai importantă din punctul meu de vedere este interacțiunea angajatului cu un client. Am văzut numeroase metode de AȘA NU. Cea care îi vine în minte în acest moment este imaginea cu angajatele unui hotel care nu salutau clienții și nici nu răspundeau la salut, preferând să fumeze și să bârfească nepăsătoare. Aș prefera un angajat care să nu cunoască toate aspectele jobului său, dar să aplice aceste reguli de bună purtare față de clienți. Și știu că nu e în interesul clientului să facă o impresie bună, dar dacă o face toată lumea are de câștigat, inclusiv el. Aș pune bonusuri pe salut și zâmbet după ce clienții și-au exprimat feedbackul referitor la angajații mei.

Cheia succesului unei afaceri constă în calitatea produselor și a serviciilor sale și nu putem vorbi despre calitate dacă nu punem în discuție calitatea profesionalismului serviciilor oferite de angajați.


Iată câteva tipsuri atunci când te întâlnești cu un client:

1. Zâmbește!
2. Privește-l în ochi!
3.În cazul în care-i cunoști numele îi spui pe nume, în cazul în care nu ai aflat care este numele său folosește apelativele: doamnă/domnișoară/domnule!
4. Vorbește clar!
5. Fii entuziast!
6. În cazul în care clientul întinde mmâna spre a saluta, nu refuza gestul lui de prietenie!
7. Prezintă-te!
8. Fă complimente! Nu costă nimic.

Să îți amintești că vorbele înseamnă doar 7% din comunicarea propriu-zisă. 38% este reprezentat de comunicarea paraverbabă care este alcătuită din tonul vocii, pauzele din vorbire etc și 55% de comunicarea nonverbală adică gestică și mimică. 

Așadar, angajatul chiar este oglinda firmei. 

Cum să ai cea mai tare petrecere posibilă?

Guest post: http://republiquedelimagination.blogspot.ro/

1.Gazdă
Dacă nu ai o locație fancy în care să-ți organizezi petrecerea sau să-i faci o surpriză unui prieten, cu siguranță cunoști un prieten cu o casă suficient de încăpătoare pentru a găzdui un astfel de eveniment. Cu alte cuvinte ai nevoie de o gazdă.

2.Decor și temă
Așa cum am menționat la început petrecerea ta va fi tematică, astfel că va trebui să decorezi întocmai. Mai jos ai mai multe imagini care să te ajute să stabilești tema. Poți avea de asemenea și un dress code pentru a îi face pe prietenii tăi să se îmbrace într-un anume fel, în funcție de tematică.
Decorul poate cuprinde orice consideri că se potrivește cu tema. Dacă îți permiți lumini colorate trebuie să știi că ele îți vor transforma orice cameră în ceva spectaculos. Așadar, le poți folosi cu încredere.





3.Muzică
Muzica trebuie să fie de asemenea „asortată” cu tematica evenimentului. Pentru că îi cunoști pe invitați asigură-te că fiecare dintre ei își va auzi melodiile preferate la petrecerea ta. Astfel, aceștia se vor simți fantastic la petrecerea ta.


4.Gustări și băuturi
Acestea sunt două elemente care nu ar trebui să lipsească. Trebuie să ai în cap următoarele: apă, sucuri, cocktailuri nonalcoolice, băuturi alcoolizate. Nu uita de gustări. Acestea îți vor salva prietenii de la a face greva foamei dimineața următoare. Plus că poți evita evenimente neplăcute cum ar fi un prieten prea „fericit”. Pentru aceasta își recomand și minimum un pat sau ceva pe care se poate dormi, cum ar fi un sezlong spre exemplu. Pentru sugestii de băuturi vizitați Cool cocktails

5.Fotografii
Ai mai văzut în ultima perioadă petreceri tematice fărăfotografii? Căci eu nu. Dacă nu ai un fotograf profesionist, cu siguranță ai un prieten care are o pasiune pentru fotografie. El va fi cel care va umple rețelele de socializare cu fotografii de la petrecerea ta.



6.Discursuri
Și ca să fie tacâmul complet trebuie să nu uiți de micile speechuri date de prietenii tăi atunci când se simt bine: neprețuite. Ai grijă ca petrecerea ta să includă cel puțin un astfel de moment. 

Have fun!!!

De ce trebuie să mă angajez când aș putea să-mi deschid afacerea mea?

Probabil știți constrângerea societății, a familiei: Ești mare deja trebuie să te angajezi undeva, să îți câștigi existența. De acord cu utima parte, dar de ce trebuie să mă angajez? Aș putea să-mi deschid afacerea mea. Da, dar ai putea falimenta. La fel de bine cum firma la care mă angajez ar putea falimenta; ar putea să mă concedieze sau aș putea să-mi dau demisia. Sau aș putea să reușesc în ceea ce-mi propun. Da, dar cunoști câți au eșuat. Da, așa mi se spune în toate mediile nocive pe care le frecventez de aproximativ 20 de ori pe zi și tot nu cred asta. 

Știți testele psihologice îmi spun că am 100% profil de antreprenor. Mă întrebam zilele acestea cea a căutat o rebelă ca mine la facultate și mi-am zis ok au fost 3 ani de documentare. Dar acum documentarea s-a terminat. Aștept să treacă încă două luni de de documentare în care nu am voie să fac nimic deoarece sunt în cadrul unui proiect după și pornesc pe drumul meu.




Am abilități foarte bune de vânzător, simț estetic, știu oameni care cunosc muzică bună, am idee de câteva locații unde aș putea organiza primele evenimente, sunt plină de entuziasm, am învățat pe la diferitele școli unde am fost să îmi promovez proiectele. Acum doar trebuie să pornesc la drum. Echipa deja o am în minte, am vorbit cu ei, am vizualizat cum o să fie, am de gând să fac școala de șoferi ca să mă pot plimba dintr-un punct în altul și să pot extinde afacerea la nivel național. Faptul că știu mai multe limbi m-ar putea ajuta pe viitor să o extind la nivel internațional.

Da probabil cheltuielile sunt mari, investiția inițială va fi mai mult decât mă aștept, dar și să stau acasă să consum oxigen aiurea mă costă mai mult decât dacă fac ceva pentru sufletul meu. De conținutul siteului m-aș putea ocupa integral, căci nu degeaba am făcut niște școli de profil, de design m-aș putea ocupa parțial, dar cu ajutorul unor persoane cu viziune artistică chiar voi face ceva frumos, util și deosebit. 

miercuri, 22 aprilie 2015

Cine e acolo când ne simțim singuri

Și e întodeauna despre cine răspunde primul la telefon
Cine e acolo când ne simțim singuri
Când suntem goi pe interior
Cine cântă o melodie pe care o înțelegem
Și apoi realizăm că am suprapreciat evenimente, fapte, gesturi
Și apoi căutăm pe altcineva care să răspundă la telefon
Care să fie acolo
Care să ne spună ce vrem să auzim.

marți, 21 aprilie 2015

Relații distructive? Nu mulțumesc.

Experiență în relații distructive? Cam de când am început să ies la întâlniri. Primul meu iubit era un adolescent amator de bere și de pericol. Nici ceilalți nu au fost mai departe. Așadar, am fost pe rând iubita accesoriu, iubita secretă, iubita obiect, una dintre iubite,iubita care așteaptă și tolerează, care speră că oferind multă iubire va primi și ea înapoi niște rămășițe... M-am uitat recent în oglindă după o ceartă recentă cu unul dintre ei. N-am văzut ființă mai urâtă în viața mea. Obișnuiam să fiu veselă... și optimistă. Cu tușul întins, plină de nervi și ură pe această tipologie de bărbați care se extinde pe minut ce trece. Cine e de vină? Femeile care tolerează asemenea tratamente neobișnuite. Atragem aceste comportamente. Dacă se ivesc persoane amabile și drăguțe care să ne scoată în parc și la cofetărie îi considerăm plictisitori. Pentru că binele e plictisitor.




Mă întrebam cum a intrat în memoria colectivă că o femeie este împlinită numai dacă se întâlnește cu un bărbat care o ignoră, n-o ascultă, n-o lasă să vorbească, care consideră că pasiunile lui sunt mai presus decât ale ei? Sau poate doriți mai bine să vă spun care au fost eroii mei bărbați din literatură. Poate așa veți vedea patternul. În primul rând îmi plăcea Heatcliff, știți cel din „La răscuce de vânturi” de Emily Bronte care după moartea iubitei sale Cathy s-a căsătorit cu o făptură pe care a chinuit-o enorm.Îl adoram pe Florentino Ariza din „Dragostea în vremea holerei” care nu a putut avea o singură femeie pe care o iubea deoarece tatăl ei a căsătorit-o cu un doctor. Așa că a devenit bogat și s-a culcat cu numai 622 de femei, doar atât. Toate acestea din dragoste pentru Fermina Daza care până la moartea soțului său i-a fost fidelă, adică 51 de ani. Mi-a mai plăcut și Dorian Gray care nu îmbătrânea decât în oglinda din casa sa. Un om rău, fustangiu, dar frumos. Mă mai uitam și la seriale, iar Chuck Bass din Gossip Girl era preferatul meu ca și atitudine. Îmi plăcea Ryan din The O. C. Având aceste referințe, cred că știți la ce fac aluzie. Modelele proaste din literatură, din seriale m-au adus în punctul în care să consider că e normal:

1.Să stai toată ziua în casă așteptând pe cineva care nu vorbește cinci minute cu tine;
2. Să aștepți trei ore la un concert 
3. Să nu răspundă la telefon vreun an așa 
4. Să te țină ascunsă de prietenii lui
5. Să-și dea cu părerea despre vestimentația ta 
6. Să te sune doar când are chef de sex 
7. Să nu ieșiți niciodată la o cafenea 
8. Să ieși tot timpul singură 
9. Să nu vorbească cu tine marți pentru că au apărut nu mai puțin de 6 seriale pe care trebuie să le vadă 
10. Să te lase cu prietenii lui și să se vadă cu o altă tipă 
11. Să spună ce ai voie să le spui și ce nu prietenilor lui
12. Să fie mai interesat de mașina lui decât de tine 
13. Să te ignore când s-a plictisit.



Pentru că da, asta fac acești bărbați trec mai departe fără să anunțe, fără să-ți spună adevărul ca să știi în ce stadiu te afli. Și nu am o problemă generală cu bărbații pe care îi consider complementari. Am una cu această categorie de bărbați care calcă pe cadavre pentru a obține o relație distructivă cu tine; ca mai apoi să se laude prietenilor că uite cât de urâtă și neîngrijită a ajuns asta. Când umbla cu mine era fotomodel. Ar trebui să ne punem niște semne de întrebare, să ignorăm genul acesta de bărbați, căci ignoranța, după cum știm doare cel mai tare. O zi frumoasă vă doresc și să alegeți înțelept. Mai bine singure decât cu așa specimene. 


miercuri, 15 aprilie 2015

Aș citi o carte pe spatele căreia scrie acest text

Doamnă, 

Spuneați în mail că îmi doriți să ajung ca dumneavoastră. Acum întrebarea mea firească este de ce considerați că vreau să fiu lipsită de empatie și orice fel de calități umane? Spuneați ceva despre iubire, cum că este totul și că trebuie dăruită unei singure persoane. Aș dori să vă contrazic. Da, am o viață plină, sunt activă sexual, mă dăruiesc unei singure persoane, iubesc dependent tot pe una singură. În momentul acesta văd trei persoane care îndeplinesc condițiile unei relații de durată cu mine, treisprezece care ar putea primi note de trecere. Posibilități? Infinite. Și totuși iubesc mult mai multe persoane; iubesc oamenii care zâmbesc pe stradă indiferent de motiv, care spun cele trei formule magice: te rog, mulțumesc și te iubesc, cei care apreciază alți oameni și le recunosc calitățile, cei care fac lucruri din pură pasiune, cei care dansează, cei care vibrează în același sens cu mine... Dar pe dumneavoastră nu pot să vă iubesc pentru că nu pot iubi un om care vibrează atât de jos. Aș putea să vă rog să vă urcați vibrația, căci eu nu concep să mi-o cobor. 

luni, 13 aprilie 2015

Cum ajungi celebru pe bloguri obscure

Se ia una bucată postare pe Linkedin, inofensivă după opinia mea, un anunț și se transformă într-o polemică privind taxele și impozitele. 
Apoi un profesor minunat de la Universitatea de la București scrie o postare pe blogul lui care în momentul acesta are 41 e vizualizări; pardon 39 că două i le-am făcut eu. Adică să ne înțelegem; și eu cu blogul de modă care e no name facem mai multe vizualizări pentru postări banale. Să dau și linkul, să îl ajutăm pe bietul blogger să strângă 100 de vizualizări cu ajutorul prietenilor care-mi citesc blogul.


Restul e can can. Bonne journee!

vineri, 3 aprilie 2015

Eclipsa totală de lună din 4 aprilie 2015

În data de 4 aprilie Uranus și Soarele se vor afla în Berbec, Jupiter în Leu, iar Saturn în Săgetător sau așa numita - Triada de Foc ce simbolizează energia renașterii, curățirii și conectării cu interiorul tău. 

În perioada Eclipsei Totale de Lună Roșie in Balanță, energia focului se va amplifica. Acesta este un timp al perfecționării și al reinvetării. Este un timp al iubirii și a păcii interioare.
Acest fenomen astrologic este considerat a fi poarta către Iubire și Unitate. În această perioada, orice iți cauzează durere și suferintă, are nevoie de un singur raspuns și acesta este iubirea. Oferă-ți ție însuți mai multă iubire și atenție, oferă celor din jurul tău apreciere, înțelegere și compasiune. Auto-acceptarea tuturor modurilor cum se manifestă personalitatea noastră este primul pas catre mai bine. (Garbo)

"Eclipsa de Lună de sâmbătă nu se va vedea din România. Ea începe practic la ora 12.00, ora României, şi se termină la ora 18.00. Iar maximul este la ora 15.00. Adică Luna intră în umbra Pământului în timpul zilei. Dar, când este Lună Plină - atunci se produc eclipsele de Lună -, Luna este în partea opusă Soarelui şi, dacă ai Soarele pe cer, nu ai Luna pe cer. E clar, dacă se întâmplă la orele de zi, fiind Soarele pe cer, nu este Luna. Şi nu o să se vadă de la noi", a explicat cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.
"Chiar dacă o pierdem pe asta, o să avem o eclipsă pe care o să o vedem de la noi, pe 28 septembrie. În noaptea de 27 spre 28 septembrie se va produce o eclipsă totală de Lună, care se va vedea de la noi. Va începe la ora 03.00, se va termina la 08.00 şi va avea maximul la ora 06.00", a mai spus Sonka. (Mediafax)


duminică, 22 martie 2015

Eşti aproape perfectă, dar totuşi nu te iubesc

Draga mea,

Eşti o pată de culoare, ești amuzantă, imi curgi prin vene și totuși nu te vreau lângă mine. Vreau să mă gândesc la tine ca la ceva ideal. Ești aproape perfectă, am încă urme de tine pe corpul meu mânjit cu clor de la piscină. Știu că nu poți trăi fără mine și știu că totul se va schimba. Știu că vei pleca într-o dimineață fără să bem cafea, fără să ne luăm un sandviș cu bacon, fără să ne luăm la revedere, fără instrucțiuni post break up. 
Și va fi întuneric, va fi tristețe, va fi haos.
Haos în minte, haos în inimioarele noastre fragile care nu înțeleg de ce s-a produs ruptura.




Ești aproape perfectă și totuși nu te iubesc. Nu mai e la fel ca în ziua aceea când totul părea atât de bine regizat. Tu te mulai pe temperamentul meu coleric și pe trupul meu alunecos. Eu îți admiram trupul sculptat de valuri nenumărate. Ia-mă în brațe e ultima zi și amândoi știm că mâine vom fi necunoscuți. Vom trece unul pe lângă altul fără să ne recunoaștem, fără să avem vreo trăire...Ești aproape perfectă, dar totuși nu te iubesc...

vineri, 27 februarie 2015

Scrisori către iubitul meu

Ahm...societatea aceasta ne distruge. Ne spune când ar trebui să învăţăm, să copilărim, să ne distrăm, să muncim, să iubim, să mergem în vacanţă, să celebrăm, să fim tristi, veseli, serioşi. Ne spune şi la ce interval să sunăm ca să nu fim ridicoli, să nu i se urce la cap cuiva, ceva, cumva.
Azi puneam la cale un plan stupid să nu răspund la nimic, să mă dau ocupată pentru o săptămână doar ca să simţi tu nenorocirea, doar ca să vezi cât de teribil e. M-am bucurat când am reuşit să rezist o vreme şi după m-am gândit cât de înţelept e să fac asta şi mi-a dat cu virgulă. Apoi m-am pus în locul tău și după m-am gândit că nu doresc nimănui așa ceva cu atât mai puțin ție care ești de departe persoana care rezonează cu mine pe toate planurile.

Societatea asta e otrăvitoare. Mă împiedică să îi exprim emoțiile când vreau, cum și unde vreau. Altădată ne-am fi văzut face to face, acum sunt intermediată de niște taste pe care nu le văd bine în lumina aceasta oarbă; uneori e o voce, uneori sunt doar cuvinte și e trist.

E atât de grozav când ne vedem. Apoi e sumbru. Trebuie să lupt cu o forță mai puternică ca mine și pe care nu o pot convinge să facă armistițiu.

Darl, societatea această mă împiedică să vorbesc despre legătura aceasta, care altădată ar fi fost pură pasiune plus multe alte elemente. Mă împiedică să vorbesc la masă, afară, la farmacie, oriunde. Dar în gânduri încă n-a pătruns. Acolo ai un loc special. Acolo e libertate de expresie, acolo e bine pentru că acolo ești tu.




miercuri, 25 februarie 2015

Te aştept doar pentru că suntem prieteni...

Mă şi imaginez îngheţând în vreo staţie aşteptând să-ţi aminteşti că trebuia să ne vedem
Te aştept doar pentru că suntem prieteni în cafeneaua în care mi-am jurat că nu mai calc
Sunt atât de multe versuri pe care le cunosc şi niciunul nu sună atât de convingător ca scuzele tale.
Îmi promiţi că nu mai faci şi te cred ca de fiecare dată.
Oricine ar fi fost în locul tău ar fi primit o mare ţeapă.

Şi acum? Ce o să se întâmple? O să dispari din nou?
Nu am idee cum ar trebui să mă port; nu ştiu ce-ţi place şi nici ce deteşti.
Sunt ca o matrioşca printre păpuşi de porţelan...

Ajung acasă şi devin aşa cum nu-mi place: temătoare şi posesivă...
Să sun, să aştept să mă suni? Dacă e ultima oară când ne vedem?










joi, 22 ianuarie 2015

Care-i secretul oamenilor matinali?

Există această tipologie de oameni care iubesc dimineţile. Îi recunosți după zâmbetele largi și dorința de a împărtăși tot felul de lucruri oamenilor din jur. Îți spun tot felul de chestiuțe despre viața lor care poate ar fi interesante dacă nu ar fi acea oră în care creierul tău e la un nivel ridicol de jos. Și mai sunt și cei își dau cu părerea despre nu știu ce știre catastrofală de la radio sau TV. De ce aș vrea să știu de nu știu ce accident aviatic sau victimele din război la o oră în care nu pot scoate două vorbe care au sens?

Ce e mai trist este că această lume aparține oamenilor care au reușit să facă un pact cu acest monstru ce poartă numele dimineață. Ei fac regulile. Nu știu dacă îi admir sau dacă îi disprețuiesc. Cert este că nu-i înțeleg sub nicio formă. Ce e grozav la o dimineață rece în care trebuie să te îmbraci, să mănânci repede și să pleci cine știe unde? Poate ajută muzica de la radio, neîntreruptă de vocile gălăgioase ale multor prezentatori care au chef de vorbă. Ei sunt exemplul perfect de persoane matinale. Mă întreb dacă chiar preferă diminețile sau pur și simplu s-au obișnuit cu ideea că jobul lor presupune să vorbească mult la ore imposibile. Există totuși o situație în care diminețile nu sunt atât de rele, de fapt sunt chiar plăcute. Îmi plac diminețile de vară la mare. Dar nu cele în care te trezești special pentru asta, ci acelea în care nu ai dormit noaptea precedentă. E superb să te bucuri de liniștea aceea interioară în care ești doar tu și valurile, păsările. Bine, e și mai grozav dacă mai ești și în compania unor persoane care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine. Adică oameni care înțeleg cât de mult nu-ți plac diminețile și nu te bat la cap cu tot felul de amănunte cretine.


Și totuși: Care e secretul oamenilor matinali? Și nu vorbesc de aceia care sunt forțați de imprejurimi să se trezească. Mă refer la persoanele care pur și simplu adoră diminețile. Adică cei care se trezesc devreme într-o zi în care nu trebuie să facă nimic important sau să ajungă undeva. Poate e cafeaua. Dar nu cred că e vorba doar de asta.(Plus că am cunoscut persoane care preferă diminețile, dar nu și cafeaua) Şi eu beau cafea, dar tot intru în toţi pereţii, dulapurile şi oamenii care se găsesc între mine şi scopul meu matinal. Și oricum la mine cafeaua își face efectul după cel puțin o oră. Îmi dau seama pentru că pe lângă trezire încep să am tot felul de idei pe care le încadrez în categoria „trebuia să notez asta undeva pentru că sună bine”. Mă dojenesc dacă nu le scriu. Dacă le scriu, peste câteva ore majoritatea mi se par stupide și le abandonez. De ajuns despre mine și cafea. Vreau să aflu care este secretul oamenilor matinali.

.

marți, 13 ianuarie 2015

Nu știu cum să-ți spun, dar a murit

-Alo?
- Nu știu cum să-ți spun, dar a murit.
-Cine?
-Și ți-am zis că așa o să se întâmple. Dar tu nimic. În primele zile chiar am avut grijă să nu-i lipsească nimic, să fie fericită. Apoi am uitat de ea. Ce puteam să-i fac? Nu era ca pisica mea să miaune când îi e foame. Doar stătea acolo într-un colț și nu făcea nimic.
-Măi, cine a murit?
-Planta ta nenorocită, aia pe care mi-ai dat-o de ziua mea. Dacă-ți spun că și acum se uită la mine vestejită și mă acuză de neglijență, mă crezi?
-E doar o plantă...
-O plantă care mă scoate din minți chiar și după moarte. Poate totuși vine înapoi. Dar nu cred. N-am văzut vreodată o plantă mai încăpățănată...Alo...?(se întrerupe)

Sms: Ție chiar nu-ți pasă că a murit?
Sms 2: Știu că ești acolo
Sms 3: Tu chiar ești idiot. De ce mi-ai mai dat o plantă dacă nu te interesează ce se întâmplă cu ea? Răspuns sms: huh?