Se poate vorbi de iubire între o ființă umană și un sistem de operare?Her-filmul care pune acestă întrebare

De obicei nu scriu despre filme, de ceva vreme nu am văzut unul care să-mi transmită mai mult de o stare de moment sau  să-mi provoace vreo câteva minute de gândire pe un anumit subiect. Plus că mi se par foarte lungi, iar când văd câte unul singură trebuie să fac multe pauze. Din acest motiv prefer serialele. Pot rezista 40 de minute fără să mă gândesc la altceva.
 Dar ieri am dat din întâmplare peste acesta și nu mi-a plăcut descrierea. Menționez că pentru mine e important ca un film sau un serial să aibă o descriere bună. Din plictiseală sau nu știu exact care a fost motivul am văzut unul din trailerele acestui film și pentru că mi-a plăcut coloana sonoră, m-am decis să-l văd. Și nu a fost o alegere deloc proastă pentru că n-am mai trăit această bucurie de la „The eternal sunshine of the spotless mind”.

Her este o poveste de dragoste înfiripată între un scriitor(Theodore) și un sistem de operare pe nume Samantha(vocea suavă a lui Scarlett Johansson), care are capacitatea de a evolua odată cu noile sale experiențe. Între timp îl descoperim pe Theodore apelând la Samantha dispozitiv tehnologic ce are rolul de a-i ușura viața. Inițial acesta îi ordonează mail-urile, îl ajută să găsească soluții la diverse probleme și întreține diverse conversații cu acesta. Mai târziu aceasta suplinește mai multe nevoi ale personajului masculin. Samantha este „înfățișată” ca fiind foarte umană. Pe lângă gândire critică și ordonată specifică unui computer regăsim la acesta caracteristici specifice omului, acest dispozitiv este de o sensibilitate incredibilă.

Relația dintre cei doi protagoniști începe cu mult entuziasm, iar Samantha își pune foarte multe întrebări. Printre cele mai mari curiozități ale sale se află aceea de cum să ai un corp omenesc, cum e să ai prieteni, cum e să respiri, cum e să-ți împarți viața cu altcineva. Aceștia au chiar și  o relație de ordin sexuală, concepută la nivelul imaginației. Theodore îi propune să mergă într-o aventură cu el și descoperim o scenă nebunească în care el aleargă vesel prin mulțime și într-un final ajunge la mare. Aici Samantha îi compune o melodie ca să redea mai bine momentul intim care s-a creeat. Întâlnirea lui Theodore cu fosta sa soție care ia în râs relația lui cu Samantha răcește un pic legătura celor doi. Samantha pune acest impas pe fapul că ea nu are un corp fizic, astfel că găsește o persoană dispusă să facă sex cu Theodore pentru a întări relația lor. Acest demers se dovedește a fi un insucces și apare o primă ceartă între cei doi. Theodore tratează acestă problemă ca pe una reală și-i poveștește amicei sale Amy despre cele întâmplate.
 Samantha contribuie foarte mult la dezvoltarea personaă a lui Theodore facilitând publicarea unei cărți care cuprinde scrisori de dragoste pe care acesta le compune la locul de muncă. Însă relația dintre cei doi începe să se degradeze, iar Samantha discută cu diverse alte sisteme de operare și persoane și-i comunică lui Theodore dorința ei de a rupe această legătură care nu o mai face fericită.

De ce îmi place foarte tare acest film? Îmi place pentru originalitatea subiectului abordat, pentru actualitatea subiectului. Observ zilnic cum se intensifică legăturile între oameni și tehnologie. Există deja o anumită dependență. Cred că există posibilitatea ca  într-un viitor apropiat  să suplinească rolul prietenilor, al iubiților. Îmi place pentru că este o poveste bine spusă, îmi place coloana sonoră, îmi plac discuțiile, cum se pune problema, îmi place vocea Samanthei, îmi plac scenele filmate noaptea, îmi place curajul de a aborda un subiect atât de sensibil...

Visele - scenarii cu elemente bizare

Visele au un mod ciudat de a îmbina anumite elemente. Sunt ca niște scenarii de filme în care imaginarul nu are limite. Înlănțuiesc imagini extrem de bizare, găzduiesc personaje pe care le cunoști sau nu, fețe pe care le-ai văzut pe stradă, dar nu îți aduci aminte, combină diferite stiluri ale înfățișării tale și așa mai departe. Nu știu cât de des visez, probabil mult mai des decât îmi amintesc, dar astăzi a fost extrem  de amuzant. „Se făcea că mă durea foarte tare capul, dar urcam foarte energic scările școlii mele generale. Am ajuns la etajul 1, am intrat într-o clasă cu ușă gălbuie, așa cum erau cele de atunci. Eram îmbrăcată cu maieul verde pe care-l port acum, iar deasupra un bolero roz prăfuit pe care-l purtam în liceu. Părul era șaten, aproape brunet:)), avem tunsoarea din clasa a 12-a, adică cu părul drept și breton drept, geanta mea cu Witch și atât îmi amintesc din înfățișare. Îmi aduc aminte vocea mamei în fundal vorbind cu un profesor și explicându-i că mă doare foarte tare capul și cum încercau împreună să găsească o soluție. Partea amuzantă pentru mine acum a fost reacția mea când am intrat în clasă și în prima bancă de la ușă, loc pe care nu-mi plăcea niciodată să-l ocup era tipul acesta pe care-l adoram,(o persoană cunoscută). Mi-am schimbat traiectoria, la a treia bancă de la mijloc unde mă gândeam ințial  să mă așez și m-am pus în bancă cu el. M-am apropiat și l-am întrebat dacă e mai bine să plec. Mi-a răspuns afirmativ, l-am simțit stânjenit ca și cum își dorea să plec, dar n-am avut nici  o reacție, ci am observat că avea fața vânătă și l-am întrebat cum s-a întâmplat. Mi-a spus că a încercat să renunțe la fumat și că de fiecare dată când era tentat să fumeze se dădea cu capul de pereți=)) Mi-a spus că nu are sens să se întâmple ceva între noi pentru că el e genul care vrea să aibă peste o sută de copii și vreo două trei  familii și că eu nu o să accept niciodată așa ceva=)) Discuția a fost mai lungă, nu-mi amintesc replicile, imi amintesc doar dezinteresul lui și insistența mea. M-am trezit fericită, energizată și cu niște idei pentru a-mi soluționa problemele actuale.