miercuri, 27 noiembrie 2013

2 ani de blog

Era 27 noiembrie 2011 şi scriam pentru prima dată pe acest blog. Bine, avea alt nume, L`amitie c`est le but de ma vie pentru că atunci credeam orbește în prietenie. Acum am început să am câteva dubii în privința aceasta, însă tot este ceva ce valorează foarte mult pentru că până la urmă sunt una dintre norocoasele care are aceeași prietenă cea mai bună de la 5-6 ani când ne întâlneam pe stradă vara și în cuvinte puține comunicam tot ce este esențial, simplu și frumos. Primul post a fost tot despre ea, următoarea zi era ziua în care amândouă aveam 19 ani, pentru că da cât noroc pe capul meu prietena mea este născută a doua zi după ziua mea cu un an înainte. Și de la 16 ani, exceptând anul trecut când a fost perioada cu Franția am petrecut „ziua noastră” împreună. „Ziua noastră” însumează o serie de zile 28, 29, 30-Sfântul Andrei(ziua ei de nume) + 1 Decembrie. Avem 4 zile de fapt...


Sentimente generale? Hm acum sunt veselă probabil de la băutura cu cafea, care e extrem de grozavă. Evident, e cu cafea. Tot ce e despre cafea e fantastic. Zilele acestea au fost infernale, luna aceasta a fost apăsatoare, urăsc luna noiembrie și nu-mi place ziua mea. Nu mi s-a împlinit dorința de la 17 ani să rămân blocată la vârsta aia, iar 28 noiembrie este motiv de dormit mai mult, de încercat să înțeleg sensul vieții, ceea ce este un eșec general, pentru că niciodată nu ajung la un răspuns care să mă ajute să nu devin tristă și paranoică în legătură cu viitorul care mă super sperie. Ce frază lungă:))

Despre ce am dorit să scriu zilele acestea? Despre lucruri și etichete pe care mi le cumpăr. Înainte simteam o foarte mare satisfactie cand imi cumparam ceva nou, acum e doar ceva obisnuit, e un soi de trebuie...Mă gândeam la melodia lui Fergie, Shoping for labels, shoping for love. În momentul de fața stiu și simt că dragostea nu se cumpără, se dobândește greu și se menține greu, se oferă de cele mai multe ori persoanelor nepotrivite...

E totul despre societate? Despre reguli sociale? Despre ce trebuie să faci la o anumită vârstă? E totul despre faptul că neîndeplinirea acestor așteptări duce la nefericire? Despre ce e totul?Ce va fi mâine? Am impresia că aproape toti cei pe care-i văd pe stradă caută legături de toate felurile. De prietenie, dragoste, rudenie, profesionale. E totul despre legături. Prefer legături și nu relații.

În fine, la mulți ani blogului care a împlinit 2 ani, la mulți ani mie care sunt extem de bătrână. De exemplu mâine o să am 17+4, ceea ce e enorm...

2 comentarii:

  1. Alexandra,Imi place acest text!Cand facem un curs de scriere creativa?Si-foarte important!-vrei sa ne mai acordam timpul lecturilor de suflet?(Cine facea frecventele indemnuri la lectura,in liceu?)Alexandra,in 2013,eram hotarata sa-ti spun LA MUUULTI ANI,de ziua ta!Si mai credeam ca vom fi impreuna,la Juri,dar...la mine!!!Cine crezi ca-ti scrie ,acum?Ai trei posibilitati!Sper sa ma ghicesti din prima si mi-e dor de tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi pare rău că nu a răspuns mai devreme, am cam lasat blogul de izbelişte. Mă pot gândi la o singură persoană, una cu o memorie uriaşă şi cu rol protector în viaţa mea, dar mi-e teamă că greşesc.

    RăspundețiȘtergere

Opinia ta aici