Frica

Frica a fost dintodeauna cel mai mare inamic al meu.  Mi-e frică de oamenii autoritari, mi-e frică să nu spun tâmpenii, mi-e frică să vorbesc în public, mi-e frică să mă dezvălui celorlalți, mi-e frică să mă atașez, mi-e frică de dureri fizice, mi-e tare frică că oamenii de care-mi pasă o să plece, mi-e frică că într-o zi voi fi bătrână și urâtă, mi-e frică că într-o zi n-o să mai pot scrie și o râmân cu toate aceste frici. Mi-e frică că n-o să găsesc niciodată motivele pentru care mă aflu în acest loc, în acest timp, mi-e frică că nu voi mai avea nicio pasiune. Mi-e atât de frică de toate aceste decizii pe care trebuie să le iau curând, mi-e frică de mine când devin furioasă, mi-e frică când am tendința să renunț la ceva ce mă bucură enorm. Mi-e frică...că încep lucruri și nu le termin...Mi-e frică să încep lucruri pentru că mi-e frică că nu știu să le fac. Mi-e frică de mine când mă plictisesc de mine...Mi-e frică de mine când devin obsedată de o idee. Mi-e frică de mine când dorm mult.