marți, 18 decembrie 2012

Haideți să vorbim despre...

   nu sunt sigură încă despre ce vreau să vorbesc. Aș putea să-mi dau cu părerea despre finalul Gossip Girl, să vă împărtășesc câteva cunoștințe despre rețelele sociale, noul mod de a socializa, despre filosofie sau despre cum nu-mi place să văd rafturile goale înainte să mă mut, așa că prefer să-mi fac bagajele în ultima zi. Sau aș putea să vă povestesc câte puțin din toate, intenție pe care am avut-o de la început, dar mi-am dorit o introducere. Ha, I trick you twice:))

   Acum că am terminat de vorbit despre mine, ce-ar fi să vorbim despre...mine? (Johnny Bravo, varianta feminină a vorbit acum).
   Fac o schimbare, ceea ce nu înseamnă că încep să cred că oamenii se pot schimba, ci că iși pot schimba scopurile, ceea ce duce la noi strategii, deci impresia că personalitatea a suferit niște modificări. Îmi golesc dulapurile de astăzi, „dezbrac” rafurile de micile lucruri despre care am impresia că-mi aparțin (cerceii, o papiotă albastră în care e înfipt un ac, cele două dicționare verzi, ghirlanda tricoloră de la petrecerea cu tema „Franța”,„scociul”, cariocile, cele două cratițe, ceaiul verde cu mentă, ojele, acetona, hârtiile, nu mai vorbesc de hainele împrăștiate într-un mod haotic prin camera prea mică, deci perfectă etc.) Ascult o melodie de câteva minute bune, e pe repeat , ceea ce înseamnă că m-am oprit la o stare care mă face să mă simt foarte bine cu ceea ce sunt, ceea ce am devenit. Golirea rafturilor mai devreme poate însemna și autotortură pentru că mă pune în situația de a privi în trecut și de a avea diverse sentimente, pe care prefer să le evit. Da, aș putea spune că una dintre pasiunile mele este să-mi ascund sentimentele și problemele din minunata credință că ești tu doar atunci când ești singur. Dar ajunge cu simbolistica și confesiunile. Am distrus deja jumătate din mister, dacă voi continua în acest stil voi pierde armonia cu propria persoană și va fi dificil să găsesc un echilibru.
   Apropo de acest motto al meu „ești tu doar atunci când ești singur” mă ajută să fac legătura cu  expresia pe care am descoperit cursul „Ecrans actuels” (și apoi în timp ce îmi realizam tema): „Mettre en scene de soi” expresie ce-i aparține sociologului francez Stéphane Hugon în încercarea de a descoperi ce schimbă rețelele sociale în comunicarea dintre oameni. Dacă vreți să aflați mai multe doar căutați pe Google. Tema mea de azi nu este aceasta.

   Finalul Gossip Girl a fost surprinzător, neanticipat, ceea ce mă face să apreciez și mai mult serialul care timp de 6 sezoane a făcut parte din existența mea. Pentru cei ce încă nu au aflat cine este Gossip Girl vă spun eu: Dan Humphrey, pe care l-am urât atât de mult pentru persoana oribilă care a devenit, până când am văzut ultimul episod. Momentan este personajul meu preferat pentru că a fost cel mai motivat dintre toți, pentru că a reușit să-și ducă scopul până la capăt (de a fi acceptat  și recunoscut într-o lume selectă). Mi-a făcut plăcere să urmăresc evoluția sau involuția acestor caractere și cred că Gossip Girl a avut o contribuție la conceptul de „punere în scenă a sinelui” și la modul în care socializăm.

  Și ultimul subiect, dar nu cel care nu prezintă importanță este influența pozitivă a filosofiei în viața mea. Anul acesta mi-am ales un curs de filosofie în care am vorbit despre Platon, Aristotel și Augustin, filosofilor cărora le-am dat cea mai puțină importanță în liceu. Nu vreau să intru în detalii în ceea ce privește materia de studiu, ci despre efectul pozitiv pe care l-a avut și încă îl mai are filosofia asupra percepției mele despre lume. Când ieșeam de la cursul de filosofie, care avea loc în fiecare miercuri de la 5 la 7 simțeam că plutesc, ceea ce m-a făcut să adaug filosofia în aceeași categorie în care se află nebunia, dragostea și pasiunea. Pentru mine sentimentul este același.

    Atât pentru azi dragilor pentru că merg să-mi prepar o cafea, să-mi continui împachetarea lucrurilor și să-mi fac tema la filosofie:)  


   

duminică, 16 decembrie 2012

M-am plictisit de sfârșitul lumii!!!

    Și toată lumea știe că mă plictisesc extrem de repede, dar sfârșitul lumii, pe bune? E peste tot :Pe bloguri, facebook, twitter, mail, site-urile de știri. E și o reclamă pe care o găsesc agasantă în care National Geografic își promovează minunata legendă despre „le fin du monde”. E patetic. Și pot să-i tolerez pe cei care n-au un scop în viață și se gândesc să-și creeze unul. Îmi imaginez o conversație:)) „Bună frate, ce faci?”, „Eee păi ce să fac mă pregătesc pentru sfârșitul lumii.” . „Pe bune? Ce cool! Pot să fac și eu asta?”. Însă e cale lungă de la a crede în ceva până la marketingul agresiv ce i se aplică „evenimentului”.

  De ce e greșită ideea de sfârșit al lumii? Să vedem. Într-o notă subiectivă și narcisistă cred că e cam așa:

1. Pentru că am bilet pe 22 spre România. Mi-ar irosi ultima zi petrecută în Franța.
2. Pentru că n-aș apuca o zi infernală în autocar.
3. Pentru că încă nu am scris un scenariu de scurt-metraj.
4. Pentru că vreau să văd Before the Moonlight care apare în 2013.
5. Pentru că trebuie să-mi dau licența cu profa mea preferată.
6. Pentru că am nevoie de timp și o bună strategie pentru a reuși să ies cu tipul care mi-a plăcut cel mai mult până acum.
7. Pentru că nu voi mai prinde noroi de Juri și astfel nu voi putea să-mi stric cizmele de anul acesta.
8. Pentru că n-am apucat să cunosc industria de publicitate.
9. Pentru că nu voi putea să locuiesc din nou la cămin în România.
10. Pentru că mai vreau măcar o petrecere în România.
11. Pentru că ideea de a face sarmale mă enervează și acum.
12. Pentru că nu voi apuca să răsfoiesc cartea de istorie a Sabinei( cls. a 5-a ) pentru a mă pune la punct cu civilizația antică.
13. Pentru că vreau iaurt, roșii și cafea din România.
14. Pentru că trebuie să ajung la mare.
15. Și lista poate continua....