Gânduri înainte de absolvire

E mâine și am același sindrom ca înainte de ziua mea. Îmi vine să stau în pijamale și să dorm. Mă gândesc că va fi emoționant de aceea voi fi cel mai probabil sedată ca să nu plâng. Nu de alta dar se chinuie Diana să-mi facă machiajul. 

Cred că va veni și deda. A plâns și la majoratul meu. Nu înțeleg de ce. Era la fel și atunci. Nicio perspectivă, niciun plan. Îmi doream să merg la facultate. Credeam că va fi amuzant. Și mi-au plăcut zilele din anul I la cămin, am avut posibilitatea să merg în Franța, am făcut internshipul acela la Mare Nostrum; cel mai fain mediu de lucru pe care l-am întâlnit.

Nu va fi nimic diferit, voi purta o rochie galbenă, vor fi ai mei, dar cele două persoane care contează foarte tare pentru mine nu vor ajunge din lipsă de timp sau ceva. F..k odată e chestia asta și mi se întâmplă de fiecare dată la fel. Ori se trezește un minunat să-mi strice evenimentele importante din viață, ori nu sunt acolo să-mi spună: o să fie amuzant, o să vezi. Oare ce o să fie funny? Faptul că va trebui să mă mut la alt cămin, asta dacă primesc loc, că mă trezesc șomeră și fără perspectivă? E iulie. Joburile se găsesc în iunie. Încă un motiv să cred că școala mai mult îți pune piedici decât te ajută. Și îmi place să cunosc lucruri. Dar în alt fel...Mi-ar plăcea să mă plimb cu oameni care știu multe lucruri și să mi le povestească; să-mi spună de exemplu „Hai să-ți spun despre atomi că tot o dai tu în bară cu lucrușoare care țin de chimie. O să fie fascinant”. Am avut o astfel de persoană la un moment dat în viața mea, dar era din categoria celor care-mi strică evenimentele. 

Trebuie să pun la punct filmulețul. Eram sigură că-l voi termina azi. Întodeauana fac lucrurile pe ultima sută de metri. Mi se pare interesant.

Au trecut ani și îmi dau seama că-mi plac aceleași lucruri: petrecerile simple la unul dintre noi acasă, conversațiile, zmeura, sms-urile neortodoxe, vocea crețului etc.

E trist. Înainte îmi permiteam să visez, să fiu o vizionară, să fiu originală, altfel. Acum văd că nu mai am curajul să spun ce vreau să fac pentru că oamenii din jurul meu au impresia că greșesc(își dau seama peste câteva luni că soluțiile mele sunt bune).

Am rămas la fel: haotică, nebună. Oamenilor le e greu să se apropie, dar le e și mai greu să renunțe la mine la final, provoc un soi de dependență. Sunt una dintre puținele persoane pe care le cunosc și care a rămas naturală. Nu-mi pasă dacă supăr pe cineva. Spun exact ce gândesc, doar că acum am învățat să fiu un pic diplomată...

Acum mă chinui să mă adun să merg la Adivin să-mi iau o ciorbă de văcuță. Sunt mahmură...

De când nu mai sunt elev edelean au trecut trei ani...

Hei, sunt Alexandra Condrat, iar când mă gândesc la liceu îmi amintesc de misterul acela specific. Nimeni nu știa ce fac în afara orelor, deși avem o viață socială tare bogată. Mi-a zis un coleg de la facultate că nu-și închipuia nicând că mă distrez așa de tare în afara cursurilor. I-am răspuns că e foarte bine să ai o imagine de fată cuminte la școală. În afara ei poți să fii cine vrei. Oricum singurii care știu cum ești sunt prietenii tăi.

Detestam ideea de școală, trezit de dimineață, dar toate activitățile mele extracurriculare și câțiva colegi mă determinau să-mi las dezinteresul acasă și să merg la școală. Prietenul meu cel mai bun era aparatul de cafea. Nici acum nu s-au schimbat lucrurile, dar acum am adăugat la această rețetă și ginko biloba. Mă ajută să mă concentrez la cursurile mai grele și la examene.

Mai am o lună și termin Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Mă împart între proiecte, examene, modificat lucrarea de licență, am un blog de modă și cinematografie, un blog personal și unul cu povești pentru copii. Anul acesta vreau să muncesc și să-mi iau un an pauză, să ies din sistemul de invățământ care s-a hrănit din creativitatea mea și nu mi-a oferit înapoi decât satisfacția de a avea câțiva colegi foarte buni. Voi reveni peste un an, mă voi duce la un master la București în engleză. Se numește Open Mind, la de Facultatea de Filosofie și se axează pe funcționarea memoriei, atenției, motivației etc. Mi se pare că te formează pentru viață și te conectează cu foarte multe domenii.

Nu voi lucra în media, mi se pare că prin titulatura de specialist în relații publice și creator de conținut am mai mare influență decât un jurnalist. Din ce am observat în redacțiile de știri jurnalistul înghite ca un pelican comunicate de presă pe care le publică. PR-istul concepe aceste comunicate de presă, gândește planul de comunicare, analizează punctele tari și punctele slabe ale companiei, stabilește obiectivele pe termen scurt și lung ale companiei, analizează concureța, trendurile locale și internaționale și astfel devine mai influent ca un jurnalist. Singurul tip de jurnalism pe care-l admir este cel de investigație, care este pe cale de dispariție. Mai este ceva ce pot face și anume articole pentru reviste de modă și lifestyle, dar fac deja acest lucru pe blogul meu de modă și cinematografie La republique de l`imagination.

Revin din nou la pasiunea pentru cinematografie. De câteva zile fac filmulețe, adun fotografii, muzică, caut povești etc. Am crezut că am înnăbușit această îndeletnicire dar se pare că ea m-a ales pe mine nicidecum eu pe ea. Și mi-am dat seama că am fost înconjurată de aparate foto, video de la 5 ani. Aveam un prieten de familie care filma la nunți, făcea scurtmetraje și ne mai filma la diferite sărbători când ieșeam la iarbă verde. Eu aveam o dicție fantastică pentru acea vârstă și eram mereu unde era camera de luat vederi. Mi-am dat seama că îmi place enorm să fac asta atunci când am montat o știre și un interviu pentru un examen. Totul era pus la punct. Când spuneam oameni apăreau oameni în cadru, când spuneam că sunt obiecte confecționate de copii în cadru erau acele obiecte.

Probabil voi munci în unul dintre domeniile pe care le-am mai încercat: vânzări, publicitate sau relații publice. Acum fac PR pentru o cafenea din Jurilovca, muncesc de acasă și-mi fac programul cum vreau eu. Când ajung acolo mă distrez terbibil și încerc să aflu de a clienți ce și-ar găsi să găsească la Strong Aroma Caffe.

Acum sper să se încheie totul cu bine, să termin facultatea, să locuiesc singură, acesta este principalul obiectiv vara aceasta și să regizez puțin. Mi se mai face câteodată dor de liceu, de colegi, de nonșalanta perioadă a mea la revista școlii, de profa de franceză, de doamna dirigintă, dar îmi spun că trebuie să trăiesc în prezent.

Deși mama nu a fost de acord la început ca eu să fiu elevă la Lazăr Edeleanu eu am știut mereu și s-a confirmat și în prezent că a fost cea mai bună alegere din viața mea. Mi-am manifestat rebeliunea, inocența, creativitatea, latura artistică la Uman la Edeleanu și nu regret nicicând. Deși am avut oportunitatea de a locui trei luni la Dijon în Franța pot spune că Năvodari este și acum orașul meu de suflet. Le urez succes tuturor elevilor edeleni și sper să-și aleagă cariera și drumul în viață cu multă înțelepciune. Să facă ceva care-i face cu adevărat fericiți.