Hei, sunt Alexandra Condrat, iar când mă gândesc la liceu îmi amintesc de
misterul acela specific. Nimeni nu știa ce fac în afara orelor, deși avem o
viață socială tare bogată. Mi-a zis un coleg de la facultate că nu-și închipuia
nicând că mă distrez așa de tare în afara cursurilor. I-am răspuns că e foarte
bine să ai o imagine de fată cuminte la școală. În afara ei poți să fii cine
vrei. Oricum singurii care știu cum ești sunt prietenii tăi.
Detestam ideea de școală, trezit de dimineață, dar toate activitățile mele
extracurriculare și câțiva colegi mă determinau să-mi las dezinteresul acasă și
să merg la școală. Prietenul meu cel mai bun era aparatul de cafea. Nici acum
nu s-au schimbat lucrurile, dar acum am adăugat la această rețetă și ginko
biloba. Mă ajută să mă concentrez la cursurile mai grele și la examene.
Mai am o lună și termin Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.
Mă împart între proiecte, examene, modificat lucrarea de licență, am un blog de
modă și cinematografie, un blog personal și unul cu povești pentru copii. Anul
acesta vreau să muncesc și să-mi iau un an pauză, să ies din sistemul de
invățământ care s-a hrănit din creativitatea mea și nu mi-a oferit înapoi decât
satisfacția de a avea câțiva colegi foarte buni. Voi reveni peste un an, mă voi
duce la un master la București în engleză. Se numește Open Mind, la de
Facultatea de Filosofie și se axează pe funcționarea memoriei, atenției,
motivației etc. Mi se pare că te formează pentru viață și te conectează cu
foarte multe domenii.
Nu voi lucra în media, mi se pare că prin titulatura de specialist în
relații publice și creator de conținut am mai mare influență decât un
jurnalist. Din ce am observat în redacțiile de știri jurnalistul înghite ca un
pelican comunicate de presă pe care le publică. PR-istul concepe aceste
comunicate de presă, gândește planul de comunicare, analizează punctele tari și
punctele slabe ale companiei, stabilește obiectivele pe termen scurt și lung
ale companiei, analizează concureța, trendurile locale și internaționale și
astfel devine mai influent ca un jurnalist. Singurul tip de jurnalism pe care-l
admir este cel de investigație, care este pe cale de dispariție. Mai este ceva
ce pot face și anume articole pentru reviste de modă și lifestyle, dar fac deja
acest lucru pe blogul meu de modă și cinematografie La republique de
l`imagination.
Revin din nou la pasiunea pentru cinematografie. De câteva zile fac
filmulețe, adun fotografii, muzică, caut povești etc. Am crezut că am înnăbușit
această îndeletnicire dar se pare că ea m-a ales pe mine nicidecum eu pe ea. Și
mi-am dat seama că am fost înconjurată de aparate foto, video de la 5 ani.
Aveam un prieten de familie care filma la nunți, făcea scurtmetraje și ne mai
filma la diferite sărbători când ieșeam la iarbă verde. Eu aveam o dicție
fantastică pentru acea vârstă și eram mereu unde era camera de luat vederi.
Mi-am dat seama că îmi place enorm să fac asta atunci când am montat o știre și
un interviu pentru un examen. Totul era pus la punct. Când spuneam oameni
apăreau oameni în cadru, când spuneam că sunt obiecte confecționate de copii în
cadru erau acele obiecte.
Probabil voi munci în unul dintre domeniile pe care le-am mai încercat: vânzări,
publicitate sau relații publice. Acum fac PR pentru o cafenea din Jurilovca,
muncesc de acasă și-mi fac programul cum vreau eu. Când ajung acolo mă distrez
terbibil și încerc să aflu de a clienți ce și-ar găsi să găsească la Strong
Aroma Caffe.
Acum sper să se încheie totul cu bine, să termin facultatea, să locuiesc
singură, acesta este principalul obiectiv vara aceasta și să regizez puțin. Mi
se mai face câteodată dor de liceu, de colegi, de nonșalanta perioadă a mea la
revista școlii, de profa de franceză, de doamna dirigintă, dar îmi spun că
trebuie să trăiesc în prezent.
Deși mama nu a fost de acord la început ca eu să fiu elevă la Lazăr
Edeleanu eu am știut mereu și s-a confirmat și în prezent că a fost cea mai
bună alegere din viața mea. Mi-am manifestat rebeliunea, inocența, creativitatea,
latura artistică la Uman la Edeleanu și nu regret nicicând. Deși am avut
oportunitatea de a locui trei luni la Dijon în Franța pot spune că Năvodari
este și acum orașul meu de suflet. Le urez succes tuturor elevilor edeleni și
sper să-și aleagă cariera și drumul în viață cu multă înțelepciune. Să facă
ceva care-i face cu adevărat fericiți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta aici