miercuri, 30 aprilie 2014

Condiția fragilă a omului

Primul capitol din filozofie pe care l-am studiat a fost Omul. L-am urât din toată inima pe Descartes pentru o definiție a omului pe care o consideram stupidă și incompletă. Acesta definește omul ca o ființă cugetătoare prizonier între dualiatea sa cognitvă și cea corporală. Acum ceea ce a spus el are sens în mintea mea.

Platon face distincția dintre corp și suflet și aduce în viziunea oamenilor de rând noțiunea de suflet.

Pentru Blaise Pascal omul este o trestie cugetătoare și un „imbecil vierme de pământ”. Pentru mine această definiție la fost un pic dură la 18 ani, când studiam aceste aspecte.



Mai era un filozof care susținea că omul este exclusiv un făuritor de obiecte. Această definiție mi s-a părut anemică. Omul trebuia să fie mai mult.

Cea mai bună definiție în mintea mea de atunci a fost distincția dintre om și animal pe care a făcut-o Lucian Blaga. El vede diferențe de natură biologică și de natură calitativă. Omul este creator de cultură pentru Blaga.

Deși i-am detestat teoria despre Marele Anonim(Dumnezeu) i-am îmbrățișat foarte repede ideea că misterul este o componentă importantă în lumea aceasta.

Pentru mine omul în societatea actuală este o ființă anxioasă, dependentă de tehnologie, cu frică de singurătate, de ceea ce spun ceilalți, de a pierde ființe dragi, de a muri; plin de temeri, ghidat de influența grupului, nesigur, nu este dornic de a fi original, de a-și nuanța calitățile, de a și le dezvolta, de a avea o viziune despre lume.

Cred cu tărie că fiecare om pe care îl cunosc poate să se dezvolte personal, social, cutural, economic cu mult mai mult decât ceea ce văd eu că face. Le spun unor persoane că văd lucruri în ei și au impresia că glumesc. Chiar cred în potențialul uman, chiar cred că se pot dezvolta frumos dacă-și acordă o șansă. Și această viziune a mea nu vine dintr-un sentiment de superioritate așa cum este deseori interpretat, ci dintr-un timp pe care l-am acordat observației. Omul este anxios, dar această ființă fragilă se poate elibera de acestea prin încredere, prietenie și alte sentimente înălțătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta aici