Acaparată de farmecul profesorului de filozofie

 Era într-o miercuri, anul trecut. Eram în Dijon și îmi doream să ajung la un curs de filozofie. Am ajuns inițial la unul despre filosofie contemporană și atunci am auzit pentru prima dată despre Habermas și Foucault. Am renunțat nu pentru că nu aș fi dorit să aflu poziția lui Foucaut despre sexualitatea umană, ci pentru că nu aveam suficient timp să-mi pregătesc portofoliul și să dau un examen scris de patru ore. Nu pot să stau patru ore într-un examen. Înnebunesc. Așa am ajuns la ora 17:10 la cursul domnului Simon nu mai știu cum. Am căutat sala în disperare și aș fi renunțat demult dacă nu era vorba de cursul de filozofie antică. Am putut afla despre ce crede Aristotel, Platon și Augustin despre timp și mișcare, despre spațiu etc.

Am intrat în sala 37 cu părul răvășit de ploaie de un roșcat proaspăt vopsit și cu paltonul meu mov și cizmele negre un pic lăcuite. Ce a fost în capul meu când le-am luat, detest tot ce e lăcuit. În fine era o liniște de mormânt. Privirile erau îndreptate spre subsemnata care avea o față terifiată și în plus nu mai erau locuri. Ființa asta reușea să umple sălile de fiecare dată, în fiecare miercuri la ora 17:00. S-a oprit din vorbit și mi-a adus personal un scaun dintr-o altă sală și m-a așezat la o masă cu un tip italian, genul melancolic, gânditor și foarte deștept.

Am rămas fascinată de bărbatul din fața mea nu foarte atractiv  fizic, dar m-a fascinat prin simplitatea hainelor sale și bluza gri cu coate maro și vorbele sale care se opreau odată cu markerul. Zici că ideile sale izvorau din markerul verde ce măzgălea niște litere aiurea. Câteodată se oprea din predat ca să ne citească niște texte din Republica sau din Confesiuni. Era în lectură, nu mai era cu noi când citea, fața îi era luminoasă ca un bec și după ce termina ne privea timp de câteva secunde și începea să ne explice și să răspundă la întrebări.

Profesorul meu preferat, nonconformist care desena un triunghi pe tablă și ne punea să ne imaginăm că e un pat ca să ne explice nu știu ce teorie cu trei paturi. Ce paturi nu mai știu, îmi amintesc că stătea pe spătarul scaunului cocoțat și ne explica diverse lucruri. Ne-a mărturisit odată că el nu știe cum reușește să se trezească în fiecare dimineață într-un anumit moment, fără ceas. Că-și pune întrebarea de ce s-a trezit la ora aia și nu s-a trezit mai târziu sau mai devreme. M-am gândit mult în seara aia la acest aspect. M-am întrebat de ce mă mai trezesc eu, de ce sunt aici, am vreun scop sau e totul ca teoria noastră din liceu cu naratorul care scrie capitole din viața noastră după bunul plac.

Îmi plăcea când izbucnea în râs dintr-o dată și apoi devenea din nou serios ca un fel de autocenzurare...

L-am admirat nespus, e printre puținele persoane pe care am putut s-o simt la nivel mintal. Mi-am amintit de el când am intrat pe Linkedin acum vreo două zile și l-am descoperit pe profesorul blând, tânăr și seducător, care mi-a vizualizat profilul, dar probabil nu i-am părut suficient de interesantă încât să-mi trimită o cerere...

N-am îndrăznit nicicând să adaug ceva la cursuri, mi-era teamă de franceza mea mediocră, dar am vorbit când i-am cerut temele pentru examen.Mi-a dat adresa de mail să-i trimit tema și a părut surprins că am vorbit cu el...

Sper să-și amintească totuși de un palton mov și niște cizme lăcuite care i-au deranjat cursul.