C. A. sau A. C. Bănuiesc că ar fi corect A. C, întrucât în clasa I mă semnam Alexandra Condrat la finalul lucrării sub conținut deoarece uitam să las spațiu pentru nume și se vedea inestetic dacă-mi scriam numele la început. Învățătoarea mea s-a supărat și i-a semnalat acest fapt mamei, iar acest obicei a fost ucis din fașă. M-a amuzat când am ajuns la facultate și mi s-a spus că trebuie să mă semnez cu prenumele și apoi cu numele, m-am gândit că am făcut asta dintodeauna, nu ar putea fi greu acum... Au fost oameni, puțini comparativ cu cei malițioși, care au considerat că sunt destinată pentru lucruri mărețe, că voi schimba ceva. Nici pe mine nu am reușit să mă schimb în totalitate, dar consider că acesta este un lucru bun. Din acele momente când aveam 17 ani, vârsta pe care o consider perfectă și potrivită pentru cele mai grozave vise și la care am devenit o variantă de care sunt foarte mândră, tot încerc să aduc caracteristici care să mă transforme într-o persoană destinată pentru lucruri mărețe.
Primul lucru pe care vreau să-l semnalez este că am schimbat numele blogului. Este o perioadă în care cred că nu mi-am manageriat foarte bine relațiile de prietenie. Bănuiesc că unghiul de abordare este greșit și din acest motiv intervin motive precum distanța sau afinițățile care dispar și nu mai pot spune că prietenia este scopul vieții mele. Atunci care este, vă întrebați? Nu prea știu. Niciodată n-am știut, dar mi se pare că o persoană fără un scop pe termen lung e un pic pierdută. Așadar am un nou scop : cultivarea viselor, vreau să le fac să devină realitate, cât mai multe dintre ele. Ideea numelui blogului mi-a venit când întâmplător am dat de un portofel pe care scria asta și mi-am zis că din punct de vedere fonetic pot deveni o Alice falsă și pot realiza ce-mi propun urmând o serie de pași. Heh, în fine mă gândesc la ceastă schimbare de vreo zece zile, însă nu ma reușit s-o implementez.
Am promis că voi scrie despre Juri și nu am putut. Am privit azi fotografiile și m-am întristat. Oare de ce nu am putut s-o fac? În liceu doamna Leucă mi-a sugerat să scriu despre Jurilovca, despre obiceiuri, limbă și alte lucruri, însă n-am putut niciodată s-o fac. Nu m-am simțit niciodată competentă. Și acum cred la fel. Pot scrie despre emoțiile pe care mi le provoacă anumite locuri, pot scrie despre oameni și întâmplări, obiceiurile nu mi s-au părut diferite pentru că m-am născut cu ele, le observ doar atunci când sunt plecată mult de acasă. Totul e atât de complex acolo. Sunt anumite lucruri pe care cuvintele nu au puterea de a le ridica la adevărata lor valoare. Sunt momente neprețuite și oameni care găsesc soluții la orice fel de problemă.
Peste câteva zile voi petrece câteva zile la Babadag, micul orășel în care s-a nimerit sî mă nasc.Nu m-am simțit niciodataă conectată cu acest loc, de fapt nici nu fost de multe ori. E o pădure care mă impresionează de fiecare dată când sunt în drum, însă legătura mea cu acest loc a avut de-a face cu schimbarea buletinului și alte lucruri mărunte. Poate n-am putut scrie încă despre Juri pentru că n-am scris încă despre Babadag. N-am putut scrie nici despre Năvodari, de altfel...în fine...
În ceea ce mă privește sunt un pic fericită că laptopul merge mai bine datorită unui personaj care deși mi-a pus bețe în roate când l-am cunoscut, acum mă ajută foarte mult fără să ceară nimic în schimb. Totuși sunt capabilă să-i ofer totul întrucât sunt foarte generoasă cu cei ce-și dau seama cum funcționez. În discuția noastră amuzantă și cretină despre tipul cu care am ieșit prima dată mi-a zis ceva care m-a frapat. „Vezi întodeauna ai fost așa.”. Se referea probabil la faptul că primul tip cu care am ieșit avea multe probleme, eu doar încercam să le soluționez. Și-a dat seama despre asta și s-a îndepărtat. Cel mai mult mi-au plăcut cei cu probleme, iar pe cei drăguți cu mine i-am eliminat fără nici un regret. „Întodeauna va apărea altcineva care-ți va plăcea mai mult, mi-a spus. Nu cred, i-am răspuns. Știu ce-mi place, iar ce-mi place se găsește rar. Am petrecut mai mult timp făcând lucruri pe care le cataloghez drept plictisitoare de obicei, a fost pentru prima dată când nu am încercat să-i spun numai lucrurile grozave pe care le fac și am mers pe ideea de ce mă deranjează, ce vreau să se schimbe, de ce mă plictisesc atât de des de mine și de ceilalți. Off, m-am gândit să mă reinventez făcând o cercetare în prealabil despre ce îmi place să fac, ce mă deranjează, care sunt punctele tari și care sunt cele slabe, ce pot face să devin o variantă îmbunătățită, să mă înconjor de oameni care să mă ridice și nu doar să încerc să-i ridic eu pe alții, care de cele mai multe ori nici nu-mi cer ajutorul...încerc să scriu în cursul zilei de astăzi despre Juri, axându-mă pe trăiri și nu pe locurile pe care merită să le vizitați. Pentru asta am nevoie să mă pregătesc mai bine.
Azi este ultima zi la gelaterie și se termnină un capitol încărcat de amintiri. Ultimele zile petrecute la cămin, câteva zile până la Atelierul de teatru și mă simt ciudat. M-am săturat să fac bagaje. Ar trebui să nu mai despachetez, adică întodeauana plec, nu are sens. De la Gelaterie mi-au rămas lucrurile frumoase, momentele petrecute Cu Elena, Cristina și Claudia, ieșirile pe malul mării cu o bere Desperados, escapadele la El Commandante, seara de karaoke cu Elena, înghețata de caramel și sorbetul de zmeură, nachos extra picante, muzica, serile, casa de marcat, aparatul de cafea-prietenul meu, ventilatorul Gigel și multe alte detalii. Oamenii indiferent de natura lor vor deveni doar motiv de banc, iar amintirile se vor estompa. Vor rămâne doar momentele plăcute. Good Bye Corso până vara viitoare când ne vom bucura împreună de gustul intens al înghețatei. M-am simțit datoare să scriu un pic despre această perioadă care m-a ajutat să fiu mai responsabilă, mai calmă, empatică etc etc. O zi fantasctică C.A. sau A. C. Nici eu nu știu...
P. S. Mi-a făcut laptopul și era să-mi șteargă pozele. Și-a dat seama că m-aș fi suparat foarte tare. Și așa e, muzica o pot recupera, dar folderele cu fotografii le adun din aproximativ clasa a 10-a. Am multe care mă ajută sa-mi dau seama cum m-am simțit într-o anumită perioadă. Voi pune și una de azi aici. Ce ciudat este, mă simt ca acel personaj din „Le premiere jour du reste de ma vie” care-și făcea fotografii în fiecare zi pentru a vedea cât de mult s-a schimbat fizic:)) Din nou, o zi bună! C. A sau A.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta aici