luni, 17 noiembrie 2014

Răspuns la comentarii

Dragă Anonim,

Cred că știu cine sunteți sau cred că v-am „ghicit”, dacă preferați în acest fel. Cred că știu și cine este IMM, care a comentat la o postare pe o temă filosofică și la o poezie, unde m-a corectat. Atunci am bănuit pe altcineva, dar comparând stilul de scris cred că este vorba de aceeași persoană. 

Tot căutam un subiect, o frântură de idee despre care să scriu și care să-mi placă foarte mult pentru a ține acest blog în viață și prin el să mă asigur că și eu funcționez normal, orice ar însemna normal. Azi am intrat întâmplător la comentarii și am văzut câteva noi. Cred că nu sunt obișnuită cu oameni care reacționează foarte des pe blog și atunci pierd din vedere că trebuie să verific din când în când această secțiune. Două dintre ele aveau același stil de scris, cred că și al treilea e scris de aceeași persoană, dar nu știu sigur. Recunosc, am plâns când le-am citit pentru că ați atins un punct sensibil: lectura. Mi-am dat seama că trebuie să mă adun ca să încerc să dau un răspuns persoanei care a reușit să-mi „tulbure” ziua. Nu știam că ați fost pe la Juri, nici nu aveam cum, am pierdut numărul dumneavoastră de telefon odată cu un telefon alb. Dar să știti că l-am recuperat cumva și v-am sunat în aprilie să vă urez la mulți ani. Nu știu ce s-a întâmplat, cred că v-ați schimbat numărul de telefon căci mi-a răspuns o voce diferită, care părea fericită de entuziasmul meu, dar mi-a spus că e o greșeală. 

Hm, ce mai citesc? Păi(știu că „adorați”acest cuvânt), sau poate ar trebui să încep cu „deci”?:)) Nu prea citesc cărți, sau cel puțin nu reușesc să le termin, frunzăresc din când în când câte ceva, dar renunț destul de repede. Am citit un articol despre generația care nu se poate concentra mai mult de trei minute. Cred că mă regăsesc. Nu prea mai am răbdare să citesc. Citesc articole și postări pe bloguri. Am citit recent „Fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor” la recomandarea mamei. Am citit-o pe toată, mai mult din curiozitate, a trezit un soi de revolta în interiorul meu și pentru acea stare negativă pe care mi-a produs-o nu vorbesc despre ea. Am citit vara asta Metamorfoza lui Kafka și mi s-a părut o scriitură sensibilă. Și am mai citit o carte „Semnificația datei tale de naștere” tot prin vară. Este bazată pe un sistem chinezesc de interpretare din care am aflat că mă pot împlini doar ajutându-i pe alții. Îmi place să-i ajut dacă pot, dar nu-i pot lăsa să se apropie prea mult. Nu vreau să se apropie prea mult. Am citit lucruri legate de publicitate, neurologie și nu mai știu, tot felul de articole.

P. S Câteodată și eu simt lipsa unei persoane ca dvs. în mica mea existență. Ați reușit să prevedeți ce se va întâmpla dacă fac o anumită alegere. Ați avut dreptate și mi-aș fi dorit să nu aveți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta aici