Te aştept doar pentru că suntem prieteni în cafeneaua în care mi-am jurat că nu mai calc
Sunt atât de multe versuri pe care le cunosc şi niciunul nu sună atât de convingător ca scuzele tale.
Îmi promiţi că nu mai faci şi te cred ca de fiecare dată.
Oricine ar fi fost în locul tău ar fi primit o mare ţeapă.
Şi acum? Ce o să se întâmple? O să dispari din nou?
Nu am idee cum ar trebui să mă port; nu ştiu ce-ţi place şi nici ce deteşti.
Sunt ca o matrioşca printre păpuşi de porţelan...
Ajung acasă şi devin aşa cum nu-mi place: temătoare şi posesivă...
Să sun, să aştept să mă suni? Dacă e ultima oară când ne vedem?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta aici